In timp
ce privea cafeaua dând in clocot pe ochiul aragazului, George Varga se gândea
la episodul prin care trecuse până să ajungă in garsoniera aceea cochetă de la
etajul 12, unde locuia Mirabela, femeia îmbrăcată in negru, ca o călugăriţă,
cunoscută întâmplător, in drum către slujbă, cu vreo zece ore in urmă. O văzuse
căzând in plină stradă şi oprise maşina ca să-i acorde primul ajutor. Femeia
era albă la faţă ca varul, nu avea puls şi nu răspundea manevrelor de
resuscitare, gură la gură, încercate de dânsul, lăsând impresia că intrase in
rigoris mortis. O urcase in maşină, fără să ştie bine de ce, apoi demarase in
trombă, de parcă acest lucru ar mai fi contat, trezindu-se în cele din urmă la
un spital sau, mai exact, la un fel de dispensar comunal, înconjurat de câţiva
oameni în halate albe, nu tocmai prietenoşi.
- Este
în afara oricărei primejdii ! îl liniştise bărbatul care părea să fie
medic. Sunteţi soţul ei ?
Întrebarea îi sunase straniu în urechi şi negase instinctiv, cu vinovăţie
parcă.
- Am găsit-o pe stradă ! zise. Nu puteam s-o las
acolo …
- Aţi procedat foarte bine, domnule,
fiindcă i-aţi salvat viaţa! Ar fi fost de preferat s-o duceţi la un spital! Aveţi un
act de identitate?
Scoase
mecanic carte de identitate din buzunar.
- Mai
pot face ceva pentru dânsa sau pot să plec? Sunt şi aşa în mare întârziere !
- Va
trebui s-o duceţi acasă !
-
Glumiţi, desigur ! N-ar fi mai bine să chemaţi o maşină a Salvării !
Doctorul
clătinase din cap.
-
Imposibil, domnule! Doamna nu este din localitate şi nu pot chema Salvarea,
oricâtă bunăvoinţă aş avea ! În mod normal, ar fi trebuit să vă îndrum
către primul spital, dar nu puteam să pun în prmejdie viaţa pacientei ! De
aici încolo răspunderea vă aparţine în totalitate !
Replica
pe care se pregătea să i-o dea doctorului îi încremenise pe buze când văzuse
ochii femeii fixându-l rugători din camera alăturată, aceeaşi ochi negri,
strălucitori, care-l determinaseră să oprească maşina şi să se trezească
dintr-o dată răspunzător de destinul ei. În timpul manevrelor de resuscitare şi
de stabilizare, la care el nu asistase, asistentele o dezbrăcaseră de rochie,
lăsând-o doar în chiloţi, cu o mână conectată la un perfuzor. Imaginea aceasta
terifiantă pentru un bărbat tânăr, asociată cu amintirea gurii ei inerte, peste
care el îşi aşezase propria-i gură în încercarea de a o readuce la viaţă, îl
excitase brusc, aproape pervers, înfrângându-i şi ultima fărâmă de rezistenţă.
După o
oră de aşteptare, timp în care prin mintea sa trecuseră tot fel de gânduri
nebuneşti, plecase împreună cu femeia aceea îmbrăcată în negru, refăcută
complet, aflând că o chema Mirabela, că lucra la o bancă şi că nu era
căsătorită.
-
Momentan, îi mărturisise ea în drum spre casă, sprijinindu-se cu fruntea de
umărul lui, nu am pe nimeni. Sper să nu te superi dacă te invit la o
cafea !
-
Dimpotrivă, râse el, nici nu bănuieşti cât mă bucur ! La servici este deja
prea târziu să mă duc, iar acasă nevasta m-ar lua la întrebări şi nu m-ar crede
orice i-aş spune !
Râse şi
ea înveselită.
- E
frumoasă ?
- Foarte
frumoasă.
- Mai
frumoasă ca mine ?
-
Amândouă sunteţi la fel de frumoase, răspunse el cu diplomaţie, numai că tu
eşti mai tânără. Mult mai tânără !
- Numai
atât ?
- ?!
- Să
ştii că eram conştientă atunci când îmi făceai respiraţia gură la gură, îi
mărturisise ea după ce coborâseră din maşină şi luaseră liftul către etajul 12,
dar nu mă puteam mişca. Doream să nu se mai sfârşească !
- ?!
- Şi
nici tu nu păreai prea dornic să te desprinzi de mine! Mă înăbuşeai, pur şi
simplu !
- ?!
- Nu-ţi
mai spun că mi-am dat seama că erai excitat !
- ?!
Varga nu
se mai obosea să-i răspundă. Îi apucase pomeţii obrajilor între palme şi îi
strivea buzele cu buzele sale, împiedicând-o să mai vorbească, până când liftul
se oprise şi trebuiră să se desprindă unul de altul ca să intre în garsoniera
aceea de la etajul 12, unde el rămăsese să prepare cafeaua, iar ea să facă o
baie.
Turnă
cafeaua în ceşti şi îşi aprinse o ţigară. Cât timp păzise cafeaua se dezbrăcase
şi se spălase pe dinţi. O auzi pe femeie ieşind din baie, apoi o văzu apărând
într-un capot negru, transparent, cu o eşarfă de aceeaşi culoare pe cap. Fără
să articuleze un cuvânt, Varga o luă în braţe, o purtă către patul din
dormitor, unde o lăsă încet şi se întinse cu grijă peste dânsa, încercând să-i
depărteze picioarele cu genunchii. Nu reuşi fiindcă femeia se răsuci ca o
zvârlugă şi ajunse deasupra, îl acoperi cu sânii, apoi îl sărută prelung,
salivând incontinuu, deschizându-se şi primindu-l delicat înăuntru. Abia atunci
îşi dădu seama de forţa ei neobişnuită : îl imobilizase între coapse şi
coate, nelăsându-i nici cea mai mică posibilitate de reacţie. Mai rău era că
trebuia să-i înghită saliva fără să-şi poată desprinde gura de buzele ei şi
fără să poată contracara efectul de paralizie dat de această secreţie senzuală.
Îi vedea ochii strălucind tot mai intens pe măsură ce înteţea ritmul mişcării
şi se apropia de orgasm, moment în care o simţi smulgându-i urechea stângă cu
dinţii şi mestecând-o între măselele însângerate.
- Nicio
femeie nu se compară cu Văduva neagră, iubitule ! o auzi el îngrozit. Să
nu-ţi fie frică şi să nu regreţi niciodată că m-ai întâlnit ! Dragostea
mea este devoratoare !
Se
aplecă din nou peste dânsul şi-i sfârtecă buzele, nasul, obrajii, bucăţi din
piept sau din umeri, molfăindu-le cu o plăcere dementă, nedisimulată, în timp
ce mai jos, sub buric, vaginul ei se căsca tot mai mult, ca o gură de crocodil,
trăgându-l centimetru cu centimentru înăuntru...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu