…nu am nicio explicaţie pentru penuria asta de
viaţă;
înainte se găsea şi la tarba din colţ, tranşată… în
felii,
câţi bani, atâta viaţă, cumpărai cât te ţineau
baierele,
e drept, fără nicio garanţie, pe care şi aşa nu
ţi-o oferă
nimeni – la jumătate de preţ e indecent să ceri şi acte,
o iei aşa cum este, chiar expirată – totul e să pui
ceva
în loc, să ţăcăne – adică să rămâi în statistici,
la număr,
să fii acolo – Statul ăsta nu operează decât cu
statistici,
câţi cumpără, câţi vând, câţi pierd – dacă nu eşti
acolo,
nu eşti nicăieri – el şi-a luat demult mâinile de
pe viaţă,
fiecare cu păcatele lui şi Dumnezeu cu mila – vrei
viaţă,
cumperi o felie de viaţă – la bordel nu te-ntreabă
nimeni
de sănătate – vrei dragoste, cumperi o felie de
dragoste,
chit că mai ai o porţie acasă – nu contează cât cumperi
şi ce cumperi – te aşezi la rând unde se-nfiripă o
coadă,
nu-i nicio ruşine, căci şi ruşinea se vinde şi se
cumpără,
nici nu-ţi
poţi imagina câte se vând şi câte se cumpără
pe sub mână – niciodată n-a fost o asemenea
evaziune
la taraba cu
inimi – nimeni nu plăteşte tva şi
impozite
pe inimi – decupezi anunţul din ziar şi formezi un
număr:
mai aveţi vreo inimă proaspătă? da, domnule, numai
că
se dă la pachet cu un penis – dar o tibie? – avem
şi tibie,
numai că este de femeie şi se dă la pachet cu un
iepure…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu