M-am trezit speriat, năucit,
tot acolo-n salon,
nu plecaseră încă
Domnişoarele din Avignon;
eu eram un crai nou, o felie
brună de pepene,
ele un strugure vânăt, cu
cinci boabe gemene.
Insul de-aici nu-i nici cub,
nici pătrat, nici triunghi,
zise domnişoara cu coc şi cu
un singur genunchi.
Nimic, dar nimic geometric
nu conţine acest trup,
completă domnişoara din
dreapta, cu faţa de lup.
Priviţi-i sexul, ceva
incongruent şi atipic dispus,
se miră cocota cu chiloţei
tetra şi c-o mână în sus.
Nu are nici formă, nici
unghiuri, nici anvergură,
zâmbi domnişoara cea neagră,
înţolită-n armură.
Pare un spirit malefic,
atras de bordelul ăsta jegos,
conchise siameza din faţă,
apoi şi siameza de jos...
M-am uitat speriat, năucit,
în luciul oglinzii crăpate,
Domnişoarele din Avignon erau, vai mie,
adevărate,
ieşiseră printre fisurile
sticlei, coborând din pereţi,
şi mă lăsaseră printre
cuburi divizat în milioane de feţi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu