Levitaţii

 

m-am speriat cumplit în dimineaţa aceea

spintecată de triluri şi bâzâit de albină

când am deschis robinetul din baie

şi a ţâşnit bolborosind dinăuntru-i

un şuvoi de lumină

m-am spălat pe faţă cu scursura aceea

lăptoasă care curgea în chiuvetă

era rece de-mi lăcrimau ochii

şi se lipea cu asprime de pleoape

ca praful de cretă

femeia din baie care-mi cântase la flaut

din Mozart şi Bizet toată sara

se scălda râzând în lumina din cadă

şi părea o statuie cioplită în marmură

de Carrara

am ieşit, Doamne, îngrozit şi confuz

din casa aceea bântuită în grădină

dar, vai, nu mai puteam merge pe

tălpi şi pe vârfuri ca altădată –

devenisem lumină