„ ... Se
spune : *fiinţă* este conceptul cel mai general şi cel mai vid. Ca atare, el
sfidează orice încercare de definire. De altfel, acest concept, cel mai general
şi, de aceea, de nedefinit, nici nu are nevoie de vreo definiţie. Fiecare îl
foloseşte la tot pasul şi înţelege prea bine ce vrea să spună prin aceasta.
Astfel, acel ceva care, ca lucru ascuns, a mânat filozofarea antică într-o
nelinişte ce nu a mai părăsit-o, a devenit un de la sine înţeles, limpede ca
lumina zilei ; aşa încât, cel care se mai încumetă să întrebe în privinţa
acestui lucru este acuzat de un viciu de metodă...”
Născut în 1889, adică acum 129 de ani ( 1889 – 1976 ), Martin Heidegger,
începe să studieze teologia la 20 de,
dar numai după doi ani se transferă la facultatea
de filozofie, unde îl are ca profesor pe Edmund Husserl. Patru ani mai târziu obţine titlul de doctor în
filozofie şi la 34 de ani devine profesor la Universitatea din
Marburg, la 39 de ani îi succede lui Husserl la Universitatea din Freiburg, iar în 1933, la 44 de
ani, după ce se înscrie în partidul lui
Hitler, este numit rector al acestei universităţi. Scrie lucrarea „ Finţă şi timp”, neterminată şi
reconsiderată în mai multe rânduri, care este o „carte profund politică”, cum spune Tom Rockmore, „ un text filozofic coerent în slujba
nazismului ”.
Nemulţumirea lui Heidegger porneşte de la faptul că filozofia a
îmbrăţişat fără discernământ conceptul de „fiinţă”,
transformându-l într-un fel de dogmă şi, din această cauză, lăsându-l nedefinit
ontologic şi otnic, altfel spus
ignorând interpretările despre faptul de
a fi fiinţă a unei fiinţări sau de a
fi lucru al unei lucrări, motiv pentru care îşi propune să ne lumineze. Din
păcate, în demersul său hermeneutic, ontologico-ontic, marele filozof porneşte
de la mijlocul drumului, adică de la fiinţă
şi nu de la originea ei, cum ne-am fi
aşteptat. Mai mult decât atât, ştiind că orice fiinţă este înzestrată cu viaţă,
deci cu fiinţare, ceea ce o
deosebeşte de un lucru, care este un obiect concret sau abstract fără viaţă,
deci fără fiinţare, suflare, autodeterminare, presupoziţia potrivit căreia fiinţarea s-ar datora existenţei fiinţei
sau că fiinţa n-ar exista decât ca
fiinţare, care ar ascunde, chipurile, fiinţa, este un fel de scărpinare cu
piciorul după ureche. Însă lucrurile nu se opresc aici : Heidegger reduce fiinţa la om, căruia i-ar fi propriu Dasein-ul,
adică expresia existenţei de dincolo de existenţa fiinţei fiinţătoare,
care există de sine stătător, dar
care şi percepe că există ( o fiinţare care pune întrebarea referitoare
la fiinţă şi care se face vizibilă în fiinţă ). Pentru a explica această aiureală,
filozoful reduce fenomenul (
manifestarea exterioară a esenţei unui lucru ) la „ceea-ce-se-arată-în-sine-însuşi, iar logosul ( raţiune, discurs, vorbire, predică, cuvânt ) la „ un-fapt-de-a-face-să-se-vadă ”,
continuând cu alte concepte abracadabrante precum fapt-de-a-fi-în-cutare-fel,
faptul-de-a-fi-în-lume, faptul-de-a-fi-de-fiecare-dată-al-meu, faptul-de-a-sălăşlui-în-lume, calitatea-de-a-fi-la-îndemână, faptul-de-a-fi-aici-ca-loc-de-deschidere,
pornirea-impetuoasă-de-a-trăi, evidenţierea-grijii-ca-fiinţă-a-Disein-ului,
propriul-loc-de deschidere,
posibilul-fapt-de-a-fi-întreg-al-Desin-ului-şi-fiinţa-întru-moarte, frica... un-mod-al-uitării- efective, lucru-de-care-îţi-este-frică etc., şi
eşuând lamentabil într-o fenomenologie fantezistă, de budoar.
„ ...Întrebarea
pe care o avem în vedere a căzut astăzi în uitare, deşi epoca noastră consideră
drept un progres al ei reafirmarea metafizicii... Ea nu a dat pace lui Platon
şi Aristotel, în căutările lor, pentru ca apoi, ce-i drept – ca întrebare
tematică a unei investigări efective – să se stingă. Ceea ce au obţinut cei doi
s-a păstrat, suportând deviaţii şi aluviuni de tot soiul, până în Logica lui
Hegel. Iar ceea ce odinioară a fost smuls fenomenelor în suprema sforţare a
gândirii, chiar dacă fragmentar şi într-un prim avânt, este deja de multă vreme
degradat...”.
( Fragmente din Fiinţă şi timp- Martin
Heidegger )
„ ...Singura cale de a nu greşi – spunea
Einstein – este să nu ai idei noi...”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu